Japonia a înregistrat miercuri cea mai ridicată temperatură din istoria măsurătorilor sale, de 41,2 grade Celsius, depășind recordul anterior de 41,1 grade Celsius înregistrat în 2018 și 2020. Autoritățile îndeamnă insistent oamenii să ia măsuri de precauție pentru a evita riscurile de insolație, potrivit Japan Times. Mercurul a urcat în termometre până la 41,2 grade Celsius în orașul Tanba, prefectura Hyogo, la ora locală 14:39, în timp ce două orașe - Fukuchiyama din Kyoto și Nishiwaki din Hyogo - au înregistrat, de asemenea, temperaturi extrem de ridicate, de 40,6 grade Celsius, respectiv 40 grade Celsius. Miercuri a marcat prima zi din acest an în care s-au înregistrat temperaturi care au depășit 40 de grade Celsius, potrivit sursei citate. Anul trecut, orașul Mino, prefectura Gifu, a atins acest prag pe 16 august. Pe măsură ce schimbările climatice induse de om duc la temperaturi extreme în Japonia, numărul persoanelor internate în spitale din cauza unor boli legate de căldură a crescut la 10.804 în săptămâna care s-a încheiat duminică, o creștere uriașă de la 5.309 înregistrate în săptămâna precedentă, potrivit Agenției de Management al Incendiilor. După prefectură, Tokio a ocupat primul loc în lista acestor persoane, cu 1.099, urmată de Saitama cu 750 și Hokkaido cu 690. În Hokkaido, unde mulți oameni nu sunt obișnuiți cu căldura, numărul a crescut semnificativ față de 247 înregistrați în aceeași săptămână a anului trecut. Agenția îndeamnă oamenii să folosească în mod corespunzător aparatele de aer condiționat și ventilatoarele de răcire și să consume lichide frecvent. Cea mai recent record vine exact în momentul în care a fost emisă o avertizare de tsunami pentru anumite părți ale țării, din cauza unui cutremur din Orientul Îndepărtat al Rusiei, ceea ce a stârnit îngrijorări cu privire la evacuarea în aer liber din cauza căldurii. Temperaturile ridicate vor crește probabil prețurile energiei și consumul de electricitate și vor stimula achizițiile de gaze naturale lichefiate.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.