Pușcăriașii reveniți de pe front au îngrozit Rusia. O profesoară premiată de Kremlin, ucisă cu toporul de un deținut grațiat de Putin
Inapoi

Pușcăriașii reveniți de pe front au îngrozit Rusia. O profesoară premiată de Kremlin, ucisă cu toporul de un deținut grațiat de Putin

Postat pe 10 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Externe
Recrutarea pușcăriașilor pentru a lupta în războiul din Ucraina a oferit Rusiei un avantaj numeric copleșitor, dar acum această strategie își arată din ce în ce mai des partea întunecată, atunci când foștii deținuți sunt grațiați, se întorc acasă și comit noi crime îngrozitoare, relatează New York Times. Viktor Savvinov a fost trimis la închisoare de câteva ori pentru diverse infracțiuni - inclusiv jafuri, furt de mașini și agresiune fizică - atunci când a ucis o femeie cu care ieșise la băut, după o ceartă care a avut loc în 2020 în urma căreia a înjunghiat victima în piept cu patru cuțite. Un tribunal din regiunea siberiană Iakutia l-a condamnat la 11 ani într-o închisoare de maximă siguranță. Atunci când recrutorii grupului Wagner, fosta armată privată a lui Evgheni Prigojin, s-au oferit să îi redea libertatea și să îi șteargă cazierul dacă acceptă să fie trimis pe frontul din Ucraina, Savvinov, care lucrează într-o morgă, a profitat imediat de ocazia ivită. Până în luna februarie, Savvinov și-a încheiat serviciul în armată și a fost trimis înapoi în satul său natal, Kutana. Luna aceea, de Ziua Apărătorului Patriei, Savvinov se plimba beat pe străzile înzăpezite ale satului, plângându-se zgomotos că sătenii nu îi acordă respectul cuvenit unui veteran de război, potrivit localnicilor. Noaptea următoare, și-a ucis doi consăteni, potrivit unui raport al poliției. L-a lovit pe unul dintre prietenii săi de pahar cu o rangă metalică și, apoi, și-a ucis mătușa, care era vecină cu Savvinov, lovind-o cu un topor în cap și dând foc casei. Cel puțin 190 de cazuri penale au fost deschise împotriva unor foști deținuți recrutați de Wagner, care au revenit în Rusia de pe front în 2023. Printre acestea se numără acuzații de omor, tentativă de omor, precum și viol, jaf și infracțiuni asociate cu consumul sau traficul de droguri. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a aprobat în martie o lege nouă pentru formalizarea procesului de grațiere a deținuților care luptă în Ucraina. Până de curând, criteriile de eligibilitate a pușcăriașilor acceptați în rândurile armatei ruse nu erau cunoscute, însă acum noua lege prezintă o listă lungă de infracțiuni permise, precum crime, jafuri și unele tipuri de violuri. Printre infractorii care nu sunt eligibili pentru grațiere se numără cei ce se fac vinovați de acte de terorism, spionaj sau trădare, dar și cei care comit unele tipuri de infracțiuni sexuale care implică minori. „Nimeni nu obișnuia să închidă ușile în sat noaptea, dar acum le închid cu cheia, chiar și în timpul zilei”, a spus o localnică din Kutana, un sat din Siberia cu 1.000 de locuitori, care nu a vrut să își spună numele de teamă că Savvinov ar putea fi grațiat din nou dacă acceptă să lupte iar în Ucraina. „Viața normală” s-a terminat, a adăugat ea, precizând faptul că mătușa pe care a ucis-o a fost cândva numită „profesoara anului” și premiată de Kremlin. Cazuri similare se întâlnesc și în alte locuri din Rusia. În Cita, o localitate de lângă granița cu Mongolia, un veteran al războiului din Ucraina a fost condamnat luna trecută la 14 ani de închisoare după ce a ucis o prostituată de 22 de ani pe care a sugrumat-o cu mâinile goale. În 2020, el primise o condamnare la fel de lungă pentru sugrumarea și dezmembrarea unei fete de 18 ani. În orașul Novosibirsk, tot din Siberia, un fost mercenar Wagner care a stat după gratii 15 ani pentru furt și alte acuzații de fraudă a fost condamnat în februarie la 17 ani de închisoare pentru că a violat două eleve de 10, respectiv 12 ani. În apropiere de Krasnodar, un oraș din sud-vestul Rusiei, Kiril Ciubko, șeful unei companii care se ocupă cu organizarea de petreceri și unul dintre angajații săi s-au oprit la marginea drumului noaptea pentru a schimba o roată, după ce-au făcut pană. Au fost descoperiți de trei hoți, care i-au obligat să retragă în jur de 2.000 de dolari din conturile lor bancare, înainte să îi înjunghie mortal pe amândoi. Liderul găștii de criminali a fost condamnat la 18 ani de închisoare în 2016, dar a fost eliberat mai apoi pentru a lupta în Ucraina. În 2017, Serghei Rudenko a fost trimis după gratii pentru 10 ani după ce și-a sugrumat prietena cu o curea. El a fost eliberat după ce s-a alăturat grupului Wagner în Ucraina. Rudenko se afla în Rostov pe Don, în aprilie 2023, în căutarea unui apartament. După ce s-a certat cu agentul imobiliar în legătură cu prețul chiriei, apoi a sugrumat-o cu un șnur și a înjunghiat-o în gât. Acum, a fost condamnat la încă 11 ani de închisoare. Înainte ca grupul Wagner să fie desființat, anul trecut, după revolta pe care a declanșat-o împotriva Moscovei, armata privată a lui Prigojin anunțase că a recrutat peste 50.000 de deținuți. Mulți dintre ei au murit în Ucraina, unii dintre ei încă luptă pe front, iar în jur de 15.000 de foști pușcăriași s-au întors acasă, potrivit Olgăi Romanova, șefa ONG-ului Russia Behind Bars. Printre rușii care au fost iertați de niște crime șocante după ce au luptat în Ucraina se numără un ucigaș în serie din Sahalin cunoscut pentru că își mânca victimele, un membru al unei secte satanice condamnat pentru crime ritualice și un bărbat care și-a ucis iubita după ce a torturat-o timp de mai multe ore în auzul vecinilor de bloc. „Acești oameni ar trebui să fie la închisoare”, a spus soția lui Kiril Ciubko, ucis de hoți în timp ce schimba o roată la marginea drumului. „Mi-e teamă că se află printre noi. Eu și copilul meu ne plimbăm în parc și ei ar putea să meargă pe acolo. Nu e ca și când scrie pe frunțile lor ca sunt criminali.”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din harghita

-
-

11:18

Numărul prestatorilor casnici din Harghita rămâne scăzut

În județul Harghita, numărul persoanelor care s-au înregistrat pe platforma destinată tichetele de activități casnice este în continuare redus, conform datelor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Harghita. Doar 38 de persoane fizice și 2 persoane juridice au finalizat procesul de înregistrare, iar la sfârșitul lunii trecute existau 30 de prestatori activi. Pe lângă acestea, beneficiarii au achiziționat 4.716 tichete de activități casnice, dintre care 3.340 au
Image Description

11:01

Duminică, la Miercurea-Ciuc:Eveniment special organizat pe strada Harghita, în zona industrială

După aproximativ doi ani de lucrări, săptămâna trecută a fost făcută recepţia oficială a străzii Harghita, porţiunea din zona industrială, iar acest moment va fi marcat de către Primăria Miercurea-Ciuc printr-un „picnic”, cum a fost intitulat. Korodi Attila, primarul municipiului, afirma în cadrul unei conferinţe de presă că duminică se va face un „picnic al comunităţii (…) o mică sărbătoare pentru antreprenorii, pentru companiile care activează în zona industrială vest,
Image Description

10:52

Consiliul Județean Harghita aprobă sume importante pentru dezvoltarea localităților

Consiliul Județean Harghita a aprobat, în ședința ordinară de marți, alocarea a 4.049.900 lei către localitățile cu populație preponderent românească. Fondurile provin dintr-o cotă de 6% din impozitul pe venit pentru anul 2025, conform informatiahr.ro. Municipiul Toplița va beneficia de o sumă totală de 1.300.000 lei, dintre care 1.239.000 lei sunt alocați pentru proiectul „Înfiițare rețea de distribuție gaze naturale”, iar 61.000 lei pentru „Reabilitare centrală termică cartier Cerbul și schimbare
Image Description

10:34

Ramnicu Valcea a găzduit Campionatul Național de Karate Shotokan

La sfârșitul săptămânii trecute, Ramnicu Valcea a organizat Campionatul Național de Karate Shotokan, un eveniment de amploare la care au participat aproape o mie de sportivi. Conform informațiilor publicate pe site-ul informatiahr.ro, printre cluburile participante s-a numărat și CS Shodan Toplita, care a obținut rezultate remarcabile. Sportivii de la CS Shodan Toplita au reușit să câștige 3 titluri naționale și au înregistrat nu mai puțin de 18 clasări pe podium. Elena
Image Description

20:16

Incendiu la o hala de productie din Odorheiu Secuiesc

Un incendiu a izbucnit marți la un utilaj dintr-o hala de producție a metalelor neferoase, situată pe strada Nicolae Bălcescu în municipiul Odorheiu Secuiesc. Potrivit ISU "Oltul" Harghita, pompierii de la Detașamentul Odorheiu Secuiesc au intervenit rapid cu două autospeciale pentru stingerea incendiului. Flăcările s-au extins la întreaga cabină a macaralei, aflată la aproximativ 5 metri de sol, fixată pe o grindă de beton. Intervenția a fost eficientă, iar incendiul a
Image Description

Recente din Romania

-
-

08:17

- Dambovita - O LUME SURPRINSĂ ÎN IMAGINI – ALEXANDRA MARINESCU

Pe data de 19 august lumea celebrează Ziua Mondială a Fotografiei, o ocazie specială pentru a onora una dintre cele mai accesibile și puternice forme de exprimare artistică: fotografia. De la primele imagini monocrome obținute cu aparate rudimentare, până la fotografiile de înaltă rezoluție captate cu aparate moderne, fotografia a devenit o limbă universală – o punte între generații, culturi și continente. Ziua de 19 august a fost aleasă în
Image Description

08:09

- Maramures - Astăzi, cerul și pământul se pleacă în tăcere…

În 15 august, prăznuim Adormirea Maicii Domnului, unul dintre cele mai mari praznice împărătești închinate Născătoarei de Dumnezeu. Este o sărbătoare cu rădăcini adânci în istorie, dar și cu o încărcătură emoțională aparte, pentru că unește lacrima despărțirii de bucuria întâlnirii cu Fiul. Tradiția spune că atunci când a sosit vremea mutării Ei din această viață, Maica Domnului a fost vestită de Arhanghelul Gavriil, același care îi adusese odinioară vestea
Image Description

08:09

- Bucuresti - ASE lansează în premieră în România un program MBA dedicat profesioniștilor din educație

Academia de Studii Economice din București, prin școala sa de afaceri Bucharest Business School, lansează în premieră națională programul Education MBA, dedicat profesorilor, liderilor și experților din domeniul educației., conform Agerpres. Programul va începe în luna octombrie și se desfășoară sub titulatura completă ‘Economics of Education and Leadership MBA’. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, programul se adresează unui public divers, format din decidenți din ministere (Educație, Economie, Finanțe, Apărare),
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
harghita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul harghita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete