Video Vreme la extreme în Spania: furtuni în centru, caniculă în sud. Ploi torențiale cu grindină în mai multe localități, mașini avariate
Inapoi

Video Vreme la extreme în Spania: furtuni în centru, caniculă în sud. Ploi torențiale cu grindină în mai multe localități, mașini avariate

Postat pe 07 Jul 2025

Update cu 2 luni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Video Vreme la extreme în Spania: furtuni în centru, caniculă în sud. Ploi torențiale cu grindină în mai multe localități, mașini avariate
Externe
Furtunile au lovit din nou, în forță, Spania. Ruperile de nori au inundat localități, au blocat drumuri și au pus în alertă echipele de intervenție. În mai multe zone, grindina a avariat mașini și a distrus recolte. În același timp, în sudul statului iberic, temperaturile continuă să depășească 40 de grade Celsius, anunță Digi24. Spania a devenit teritoriul extremelor, cel puțin din punct de vedere meteorologic, anunță Digi24. În nord, sunt temperaturi de primăvară, cu maxime de 20-21 de grade, în timp ce în sud a lovit canicula. În Spania a fost înregistrat un record de 46 de grade celsius, în zona Huelva, în sudul țării, aproape de granița cu Portugalia, în timp ce Sevilla se confruntă cu maxime de peste 40 de grade, într-un șir istoric de zile caniculare. Temperaturile ridicate au dus la incendii de vegetație. Doar în ultimele zile doi oameni au murit. Însă, în centru, acolo unde se întâlnesc aceste două mase - de aer polar și de aer saharian - au loc furtuni violente. În zona orașului Valladolid, au fost astfel de furtuni - cu 50 de litri pe metru pătrat. Străzile s-au transformat în râuri, iar puhoaiele au măturat totul în cale - mobilier stradal sau mașini. Au fost zeci de intervenții ale pompierilor, nevoiți să salveze oameni surprinși de viituri. În această țară europeană aflată în prima linie a schimbărilor climatice, ultimii trei ani au fost cei mai călduroși înregistrați vreodată, cu mai multe valuri de căldură și recorduri de temperatură.Potrivit oamenilor de știință, fenomenele meteorologice extreme, precum valurile de căldură și furtunile, sunt din ce în ce mai intense din cauza schimbărilor climatice
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete