Zeci de mii de persoane au participat duminică, la Ankara, la o manifestaţie a principalei formaţiuni politice de opoziţie turce, Partidul Republican al Poporului (CHP), în ajunul unei posibile destituiri de către justiţie a conducerii CHP, transmit France Presse şi Reuters. Manifestanţii s-au strâns în piaţa Tandogan din capitala Turciei. Posibila decizie de a invalida congresul din 2023 al CHP din cauza unor nereguli procedurale ar putea remodela partidul şi influenţa calendarul alegerilor generale, stabilite iniţial pentru 2028. De asemenea, instanţa ar putea amâna o decizie, notează sursele citate de News.ro. Adresându-se susţinătorilor CHP, liderul partidului, Ozgur Ozel, a afirmat că guvernul turc încearcă să se agaţe de putere prin subminarea normelor democratice. Ozel a cerut convocarea de alegeri anticipate. „Acest caz este politic. Acuzaţiile sunt calomnioase. Colegii noştri sunt nevinovaţi. Ceea ce se întâmplă este o lovitură de stat contra viitorului preşedinte, contra viitorului guvern. Ne vom opune, ne vom opune, ne vom opune”, a subliniat liderul CHP. Guvernul de la Ankara afirmă că sistemul judiciar este independent şi neagă orice motivaţii politice. În cadrul investigaţiilor de corupţie, în cursul anului trecut, Turcia a arestat peste 500 de persoane, printre care 17 primari, la Istanbul şi în alte oraşe turce conduse de CHP. Sute de membri ai CHP se află în arest preventiv în aşteptarea unor procese pentru corupţie şi terorism, printre care şi primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, principalul rival politic al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. Arestarea lui Imamoglu în luna martie a provocat cele mai mari proteste din Turcia în ultimul deceniu.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.