Burduja: Eurostat confirmă că românii plătesc printre cele mai mici preţuri la energie din Uniunea Europeană
Inapoi

Burduja: Eurostat confirmă că românii plătesc printre cele mai mici preţuri la energie din Uniunea Europeană

Postat pe 26 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Românii plătesc printre cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană la energie electrică şi gaze naturale, potrivit Eurostat, o nouă confirmare a faptului că schema de sprijin a consumatorilor funcţionează, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Conform datelor publicate joi de Oficiul de statistică al Uniunii Europene, citate într-un comunicat al Ministerului Energiei, preţul gazelor naturale pentru gospodăriile din România (0,0563 euro/kWh) a fost al 3-lea cel mai mic preţ din UE şi la jumătate faţă de preţul mediu înregistrat la nivelul Uniunii (0,1125 euro/kWh). Totodată, la energie electrică, preţul plătit în România (0,1782 euro/kWh) a fost al cincilea cel mai mic preţ din UE şi mult sub media europeană (0,2847 euro/kWh). „Avem încă o confirmare că schema de sprijin a consumatorilor de energie din România funcţionează. Eurostat confirmă că românii plătesc printre cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană. Am prelungit schema şi ţinem sub control preţurile la energie electrică şi gaze naturale până la 31 martie 2025. Deci, practic protejăm populaţia şi firmele de posibilele fluctuaţii de preţ inclusiv pentru iarna viitoare”, a declarat ministrul Energiei, în comunicatul citat. Cele trei ţări cu cele mai mici preţuri la gaze naturale pentru consumatorii casnici din UE, în a doua jumătate a anului 2023, au fost Ungaria, Croaţia şi România. Pentru economie, consumatorii noncasnici, România s-a situat pe locurile 3-4 cu cel mai mic preţ, în funcţie de anumite segmente de consum. Pentru gospodăriile din UE, preţurile la energie electrică în a doua jumătate a anului 2023 au fost cele mai mici în Ungaria, Bulgaria, Malta, Croaţia şi România. Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul din Ucraina şi a explodat pe parcursul anului 2022, arată datele publicate joi de Eurostat. Conform acestor date, în al doilea semestru din 2023, preţul mediu la electricitate pentru consumatorii casnici din UE a scăzut până la 28,5 euro pentru 100 kWh, comparativ cu 29,4 euro pentru 100 kWh în prima jumătate a anului trecut. De asemenea, preţul mediu la gaze pentru consumatorii casnici s-a redus în al doilea semestru al anului trecut până la 11,3 euro pentru 100 kWh, comparativ cu 11,9 euro pentru 100 kWh în prima jumătate din 2023. Eurostat subliniază că pentru consumatorii industriali scăderea este mai pronunţată, ceea ce a creat condiţii mai bune pentru industrie. În rândul statelor membre, preţurile la electricitate pentru consumatorii casnici au scăzut în 13 ţări UE în a doua jumătate a anului trecut, dar au crescut în alte 13 state. Pentru consumatorii industriali preţurile au scăzut în 17 ţări membre. Calculate în moneda naţională, cele mai mari creşteri de preţuri la electricitate au fost înregistrate în Ţările de Jos (86,3%), Cehia (81,9%) şi Polonia (26,93%). De cealaltă parte, cele mai semnificative scăderi de preţuri la electricitate au fost înregistrate în Danemarca (minus 39,3%), Spania (minus 29,9%) şi Belgia (minus 15,8%). Oficiul european de statistică precizează faptul că în România nu a putut fi făcută o comparaţie din cauza faptului că în 2022 a utilizat o metodologie de calcul diferită. Exprimate în euro, cele mai mici preţuri la electricitate pentru consumatorii casnici erau înregistrate în a doua jumătate a anului trecut în Ungaria (0,1132 euro per KWh), Bulgaria (0,1192 euro) şi Malta (0,1279 euro). La polul opus, cele mai ridicate preţuri se înregistrau în Germania (0,4020 euro per KWh), Irlanda (0,3794 euro) şi Belgia (0,3778 euro). La gaze naturale, în perioada cuprinsă între al doilea semestru din 2022 şi a doua jumătate a anului trecut, preţurile calculate în monedele naţionale au crescut cel mai mult în Lituania (67,7%), Polonia (24,3%) şi Slovacia (22,4%) şi au scăzut cel mai mult în Grecia (minus 42,1%), Danemarca (minus 41,3%) şi Bulgaria (minus 40,1%). Oficiul european de statistică precizează faptul că în România nu a putut fi făcută o comparaţie din cauza faptului că în 2022 a utilizat o metodologie de calcul diferită. În total, preţurile la gaze pentru consumatorii casnici au scăzut în 12 ţări UE şi au crescut în 12 state. Pentru consumatorii industriali preţurile la gaze au scăzut în majoritatea ţărilor, cu excepţia a trei state membre, ceea ce indică o tendinţă clară descrescătoare. Exprimate în euro, cele mai mici preţuri la gaze pentru consumatorii casnici erau înregistrate în a doua jumătate a anului trecut în Ungaria (0,0335 per KWh), Croaţia (0,0435 euro) şi România (0,0469 euro). La polul opus, cele mai ridicate preţuri se înregistrau în Suedia (0,2070 per KWh), Irlanda (0,1415 euro) şi Ţările de Jos (0,0802 euro).
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din harghita

-
-

11:18

Numărul prestatorilor casnici din Harghita rămâne scăzut

În județul Harghita, numărul persoanelor care s-au înregistrat pe platforma destinată tichetele de activități casnice este în continuare redus, conform datelor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Harghita. Doar 38 de persoane fizice și 2 persoane juridice au finalizat procesul de înregistrare, iar la sfârșitul lunii trecute existau 30 de prestatori activi. Pe lângă acestea, beneficiarii au achiziționat 4.716 tichete de activități casnice, dintre care 3.340 au
Image Description

11:01

Duminică, la Miercurea-Ciuc:Eveniment special organizat pe strada Harghita, în zona industrială

După aproximativ doi ani de lucrări, săptămâna trecută a fost făcută recepţia oficială a străzii Harghita, porţiunea din zona industrială, iar acest moment va fi marcat de către Primăria Miercurea-Ciuc printr-un „picnic”, cum a fost intitulat. Korodi Attila, primarul municipiului, afirma în cadrul unei conferinţe de presă că duminică se va face un „picnic al comunităţii (…) o mică sărbătoare pentru antreprenorii, pentru companiile care activează în zona industrială vest,
Image Description

10:52

Consiliul Județean Harghita aprobă sume importante pentru dezvoltarea localităților

Consiliul Județean Harghita a aprobat, în ședința ordinară de marți, alocarea a 4.049.900 lei către localitățile cu populație preponderent românească. Fondurile provin dintr-o cotă de 6% din impozitul pe venit pentru anul 2025, conform informatiahr.ro. Municipiul Toplița va beneficia de o sumă totală de 1.300.000 lei, dintre care 1.239.000 lei sunt alocați pentru proiectul „Înfiițare rețea de distribuție gaze naturale”, iar 61.000 lei pentru „Reabilitare centrală termică cartier Cerbul și schimbare
Image Description

10:34

Ramnicu Valcea a găzduit Campionatul Național de Karate Shotokan

La sfârșitul săptămânii trecute, Ramnicu Valcea a organizat Campionatul Național de Karate Shotokan, un eveniment de amploare la care au participat aproape o mie de sportivi. Conform informațiilor publicate pe site-ul informatiahr.ro, printre cluburile participante s-a numărat și CS Shodan Toplita, care a obținut rezultate remarcabile. Sportivii de la CS Shodan Toplita au reușit să câștige 3 titluri naționale și au înregistrat nu mai puțin de 18 clasări pe podium. Elena
Image Description

20:16

Incendiu la o hala de productie din Odorheiu Secuiesc

Un incendiu a izbucnit marți la un utilaj dintr-o hala de producție a metalelor neferoase, situată pe strada Nicolae Bălcescu în municipiul Odorheiu Secuiesc. Potrivit ISU "Oltul" Harghita, pompierii de la Detașamentul Odorheiu Secuiesc au intervenit rapid cu două autospeciale pentru stingerea incendiului. Flăcările s-au extins la întreaga cabină a macaralei, aflată la aproximativ 5 metri de sol, fixată pe o grindă de beton. Intervenția a fost eficientă, iar incendiul a
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
harghita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul harghita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete