Fostul ministrul al Sănătăţii Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare mită
Inapoi

Fostul ministrul al Sănătăţii Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare mită

Postat pe 26 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Nationale
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, pentru luare de mită, printr-o sentinţă pronunţată vineri de Tribunalul Cluj. Decizia nu este definitivă. „În baza art. 396 alin. (2) C.proc.pen., cu reţinerea art. 36 alin. (1) C.pen., condamnă inculpata P.S., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale)”, se arată în soluţia instanţei clujene, potrivit Agerpres. De asemenea, Sorinei Pintea i se intzice exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţi publice. „În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita funcţia de manager în cadrul unui spital public, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., pe o durată de 3 ani, care se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen. În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita funcţia de manager în cadrul unui spital public, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) C.pen. În baza art. 72 alin. (1) C.pen. deduce din pedeapsa aplicată măsura reţinerii şi cea a arestării preventive de la data de 29.02.2020 la data de 06.03.2020”, menţionează instanţa clujeană. De asemenea, instanţa a decis confiscarea sumei de 10.000 de euro de la fostul ministru al Sănătăţii. „În plus, instanţa dispune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 10.000 de Euro (echivalent în lei la data de 20.12.2019) de la Pintea Sorina şi menţine măsura asigurătorie (sechestrul asigurător) instituită prin ordonanţa din data de 19.03.2020 emisă în dosarul penal nr. 105/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura centrală, asupra imobilelor aparţinând inculpatei S.P., constând în: - cotă 1/1 din terenul extravilan în suprafaţă de ....bun comun cu soţul G.O., - cotă 1/7 din terenul extravilan în suprafaţă de ...., bun comun cu soţul G.O., până la concurenţa sumei de 47.736 lei”, arată sursa citată. Decizia instanţei clujene poate fi atacată în apel, în termen de 10 zile de la comunicare. În februarie 2020, procurorii DNA au reținut-o pe Sorina Pintea pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată. Potrivit procurorilor, în perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, Pintea Sorina, în calitatea de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect „proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială. În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, potrivit DNA.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din harghita

-
-

11:18

Numărul prestatorilor casnici din Harghita rămâne scăzut

În județul Harghita, numărul persoanelor care s-au înregistrat pe platforma destinată tichetele de activități casnice este în continuare redus, conform datelor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Harghita. Doar 38 de persoane fizice și 2 persoane juridice au finalizat procesul de înregistrare, iar la sfârșitul lunii trecute existau 30 de prestatori activi. Pe lângă acestea, beneficiarii au achiziționat 4.716 tichete de activități casnice, dintre care 3.340 au
Image Description

11:01

Duminică, la Miercurea-Ciuc:Eveniment special organizat pe strada Harghita, în zona industrială

După aproximativ doi ani de lucrări, săptămâna trecută a fost făcută recepţia oficială a străzii Harghita, porţiunea din zona industrială, iar acest moment va fi marcat de către Primăria Miercurea-Ciuc printr-un „picnic”, cum a fost intitulat. Korodi Attila, primarul municipiului, afirma în cadrul unei conferinţe de presă că duminică se va face un „picnic al comunităţii (…) o mică sărbătoare pentru antreprenorii, pentru companiile care activează în zona industrială vest,
Image Description

10:52

Consiliul Județean Harghita aprobă sume importante pentru dezvoltarea localităților

Consiliul Județean Harghita a aprobat, în ședința ordinară de marți, alocarea a 4.049.900 lei către localitățile cu populație preponderent românească. Fondurile provin dintr-o cotă de 6% din impozitul pe venit pentru anul 2025, conform informatiahr.ro. Municipiul Toplița va beneficia de o sumă totală de 1.300.000 lei, dintre care 1.239.000 lei sunt alocați pentru proiectul „Înfiițare rețea de distribuție gaze naturale”, iar 61.000 lei pentru „Reabilitare centrală termică cartier Cerbul și schimbare
Image Description

10:34

Ramnicu Valcea a găzduit Campionatul Național de Karate Shotokan

La sfârșitul săptămânii trecute, Ramnicu Valcea a organizat Campionatul Național de Karate Shotokan, un eveniment de amploare la care au participat aproape o mie de sportivi. Conform informațiilor publicate pe site-ul informatiahr.ro, printre cluburile participante s-a numărat și CS Shodan Toplita, care a obținut rezultate remarcabile. Sportivii de la CS Shodan Toplita au reușit să câștige 3 titluri naționale și au înregistrat nu mai puțin de 18 clasări pe podium. Elena
Image Description

20:16

Incendiu la o hala de productie din Odorheiu Secuiesc

Un incendiu a izbucnit marți la un utilaj dintr-o hala de producție a metalelor neferoase, situată pe strada Nicolae Bălcescu în municipiul Odorheiu Secuiesc. Potrivit ISU "Oltul" Harghita, pompierii de la Detașamentul Odorheiu Secuiesc au intervenit rapid cu două autospeciale pentru stingerea incendiului. Flăcările s-au extins la întreaga cabină a macaralei, aflată la aproximativ 5 metri de sol, fixată pe o grindă de beton. Intervenția a fost eficientă, iar incendiul a
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
harghita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul harghita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete