Ministrul Apărării: Armata a suferit o subfinanţare, iar acum trebuie reînzestrată. A agreat cu NATO exact ce-i trebuie pe următorii an
Inapoi

Ministrul Apărării: Armata a suferit o subfinanţare, iar acum trebuie reînzestrată. A agreat cu NATO exact ce-i trebuie pe următorii an

Postat pe 17 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Nationale
Armata Română a suferit pentru multă vreme o subfinanţare, iar acum ea trebuie reînzestrată, iar aceasta se va face prin instrumente de finanţare europene, a declarat joi ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu. „Sunt proceduri de achiziţii în derulare, sunt proceduri şi nevoie de înzestrare de perspectivă - Armata Română ştie exact ce vrea şi a agreat cu NATO exact ce-i trebuie pe următorii mulţi ani de-acum încolo şi asta se întâmplă, indiferent de un ministru sau altul", a spus Moşteanu la postul B1 TV, potrivit Agerpres. El a precizat că este vorba de un angajament al României, o nevoie de înzestrare, nişte ţinte de capabilităţi pe care Armata Română le-a agreat cu partenerii NATO, în funcţie de contribuţia pe care trebuie să o avem în acest mecanism de apărare. „În cadrul REARM Readiness 2030 - e un instrument de finanţare care se cheamă SAFE (Security Action for Europe), sunt 150 de miliarde de euro, un împrumut în condiţii foarte avantajoase de care vor beneficia statele europene, practic o iniţiativă a Europei, prin care Europa spune - punem nişte bani pe masă, banii noştri, prin care ţările noastre europene să cumpere împreună echipament militar făcut în Europa, deci banii stau în curte, nevoile tot în curtea europeană şi furnizarea de echipament să fie tot din Europa", a mai declarat Moşteanu. Legat de echipamentele pe care România le poate produce, ministrul a spus că trebuie identificate companiile, private sau de stat, care pot produce echipamente competitive într-o industrie foarte dezvoltată la nivel mondial. „Noi producem Piranha, este un joint venture foarte bun între Uzina Mecanică Bucureşti şi General Dynamics, acolo este un proiect matur, care funcţionează, care livrează şi acesta e un proiect care poate fi listat pe SAFE. Mai sunt camioanele militare IVECO, care vor fi asamblate tot în România - e un contract mare”, a mai afirmat Moşteanu. El a explicat că în acest moment Armata Română foloseşte armamentul sovietic adaptat la specificul NATO şi la calibrele NATO, însă este un echipament învechit, care trebuie schimbat şi există o procedură care a fost deja aprobată de Parlament în procedură prealabilă. „Au înţeles toate statele, pentru a descuraja atacuri şi pentru a nu mai vedea ce s-a întâmplat acum în Ucraina, trebuie să fii bine echipat, bine înzestrat, noi fiind ţară NATO avem o poziţie foarte bună, România este protejată de NATO, este un parteneriat defensiv, de protecţie”, a afirmat Moşteanu. El a precizat că obiectivul de 5% din PIB pentru Armată este realizabil în 10 ani, deoarece se înregistrează un trend crescător în această privinţă, anul acesta fiind proiectat 2,29% din PIB. „Este vorba în acel acord agreat la Haga, de 5%, şi infrastructură militară critică, unde pot intra drumuri, poduri, (...) dar putem finanţa şi pot fi eligibile şi genul aceasta de cheltuieli - cheltuieli de stocare a energiei, de exemplu, cheltuieli cu cyber-security care are şi o componentă civilă, e o discuţie dacă o cheltuială cu un spital militar ar intra în această anvelopă de unde am putea deduce cheltuieli”, a mai afirmat Moşteanu.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din harghita

-
-

11:18

Numărul prestatorilor casnici din Harghita rămâne scăzut

În județul Harghita, numărul persoanelor care s-au înregistrat pe platforma destinată tichetele de activități casnice este în continuare redus, conform datelor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Harghita. Doar 38 de persoane fizice și 2 persoane juridice au finalizat procesul de înregistrare, iar la sfârșitul lunii trecute existau 30 de prestatori activi. Pe lângă acestea, beneficiarii au achiziționat 4.716 tichete de activități casnice, dintre care 3.340 au
Image Description

11:01

Duminică, la Miercurea-Ciuc:Eveniment special organizat pe strada Harghita, în zona industrială

După aproximativ doi ani de lucrări, săptămâna trecută a fost făcută recepţia oficială a străzii Harghita, porţiunea din zona industrială, iar acest moment va fi marcat de către Primăria Miercurea-Ciuc printr-un „picnic”, cum a fost intitulat. Korodi Attila, primarul municipiului, afirma în cadrul unei conferinţe de presă că duminică se va face un „picnic al comunităţii (…) o mică sărbătoare pentru antreprenorii, pentru companiile care activează în zona industrială vest,
Image Description

10:52

Consiliul Județean Harghita aprobă sume importante pentru dezvoltarea localităților

Consiliul Județean Harghita a aprobat, în ședința ordinară de marți, alocarea a 4.049.900 lei către localitățile cu populație preponderent românească. Fondurile provin dintr-o cotă de 6% din impozitul pe venit pentru anul 2025, conform informatiahr.ro. Municipiul Toplița va beneficia de o sumă totală de 1.300.000 lei, dintre care 1.239.000 lei sunt alocați pentru proiectul „Înfiițare rețea de distribuție gaze naturale”, iar 61.000 lei pentru „Reabilitare centrală termică cartier Cerbul și schimbare
Image Description

10:34

Ramnicu Valcea a găzduit Campionatul Național de Karate Shotokan

La sfârșitul săptămânii trecute, Ramnicu Valcea a organizat Campionatul Național de Karate Shotokan, un eveniment de amploare la care au participat aproape o mie de sportivi. Conform informațiilor publicate pe site-ul informatiahr.ro, printre cluburile participante s-a numărat și CS Shodan Toplita, care a obținut rezultate remarcabile. Sportivii de la CS Shodan Toplita au reușit să câștige 3 titluri naționale și au înregistrat nu mai puțin de 18 clasări pe podium. Elena
Image Description

20:16

Incendiu la o hala de productie din Odorheiu Secuiesc

Un incendiu a izbucnit marți la un utilaj dintr-o hala de producție a metalelor neferoase, situată pe strada Nicolae Bălcescu în municipiul Odorheiu Secuiesc. Potrivit ISU "Oltul" Harghita, pompierii de la Detașamentul Odorheiu Secuiesc au intervenit rapid cu două autospeciale pentru stingerea incendiului. Flăcările s-au extins la întreaga cabină a macaralei, aflată la aproximativ 5 metri de sol, fixată pe o grindă de beton. Intervenția a fost eficientă, iar incendiul a
Image Description

Recente din Romania

-
-

11:20

- Vrancea - Pe 23 august începe o nouă ediției a proiectului ”Biblioteca de Vacanță”. Evenimentul are loc în Crângul Petrești

Consiliul Județean Vrancea, prin Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu”, organizează în data de 23 august 2025, Biblioteca de Vacanţă, care se va desfăşura la Crângul Petrești, în incinta Muzeului Satului Vrâncean, între orele 16.00 – 20.00. Aflat la cea de-a XVII-a ediţie, programul Biblioteca de Vacanţă îşi propune să ofere vrâncenilor activităţi de lectură, de împrumut de carte şi de petrecere a unui timp valoros alături de familie, de prieteni, de
Image Description

11:18

- Galati - Ocupații noi în COR Scris de Cristinel Luca Joi, 21 August 2025 10:30

Clasificarea ocupațiilor din România (COR) ar putea fi completată cu două meserii noi, crescător de câini și instructor de șah, scrie site-ul avocatnet.ro, citând un proiect de ordin pus recent în dezbatere publică de Ministerul Muncii. În referatul care însoțește ordinul se arată că, în trimestrul II al anului 2025, Direcția Generală Politici și Programe pentru Muncă, Ocupare și Formare Profesională a analizat solicitările venite din partea utilizatorilor și a
Image Description

11:15

- Cluj - Scandal pe o stradă din Cluj-Napoca: Strigătul disperat al unui bărbat după un deceniu de coșmar: „Nu pot să dorm, e inadmisibil”

Un clujean reclamă disconfortul major provocat de vecinul său, care crește mai multe animale chiar în curtea casei. Acessta susține că la adresa vecinului de pe strada Barc II nr. 7 se află găini, porci, câini, pisici și chiar cocoși, iar zgomotul produs de aceștia îi afectează serios liniștea.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
harghita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul harghita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete