Ministrul Mediului: Până astăzi am recuperat peste jumătate de miliard de PET-uri, doze sau sticle prin Sistemul Garanție-Returnare
Inapoi

Ministrul Mediului: Până astăzi am recuperat peste jumătate de miliard de PET-uri, doze sau sticle prin Sistemul Garanție-Returnare

Postat pe 30 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat joi, după ședința de Guvern, că peste jumătate de miliard de PET-uri, doze sau sticle au fost recuperate până în prezent folosind Sistemul Garanţie-Returnare. „SGR se află pe traiectoria pe care ne-am propus-o, ne atingem ţintele şi indicatorii”, a precizat Fechet. „Luna aceasta am inaugurat cel de-al patrulea centru RetuRo în Otopeni, lângă Bucureşti. El se alătură celorlalte trei deschise la Cluj, la Timiş şi la Braşov. Urmează să deschidem în curând şi primul centru din Moldova, va fi chiar la Bacău. Astfel de centre de colectare şi de sortare înseamnă investiţii foarte mari şi sute de locuri de muncă. (...) În luna decembrie am avut 30.000 de PET-uri, sticle sau doze de aluminiu colectate, în luna ianuarie 2 milioane şi, în timp ce unii se îngrijorează de viabilitatea Sistemului Garanţie-Returnare, pot să spun că până astăzi am recuperat mai bine de jumătate de miliard de PET-uri, de doze sau de sticle folosind Sistemul Garanţie-Returnare. Luna aceasta estimăm să depăşim pragul de 200 de milioane, ceea ce confirmă faptul că SGR se află pe traiectoria pe care ne-am propus-o, că ne atingem ţintele şi indicatorii - şi cred că se vede deja şi cu ochiul liber: sunt din ce în ce mai puţine PET-uri aruncate pe marginea drumului, în albiile râurilor, în natură, în păduri sau în alte locuri”, a menţionat Mircea Fechet. Totodată, el a subliniat că nu mai suntem nevoiţi să importăm PET-uri, în condiţiile în care SGR-ul furnizează suficientă materie primă. „În anul 2020, când am vizitat o astfel de fabrică de reciclare, cea mai mare din sud-estul Europei, în judeţul Buzău, am observat pe platforma acelei mari fabrici baloţi cu PET-uri din Australia, din Germania, din Marea Britanie, din aproape toată lumea, iar astăzi nu mai suntem nevoiţi să importăm. SGR-ul furnizează suficientă materie primă. Mă bucur să constat că nu doar facem România mai curată, dar contribuim şi la balanţa comercială a statului român”, a adăugat ministrul. Pe de altă parte, Mircea Fechet a anunţat că joi au fost adoptate în Guvern acte normative care se referă la SGR, Programul Rabla pentru utilaje agricole şi la Sistemul de monitorizare video a pădurilor. „În ceea ce priveşte Sistemul Garanţie-Returnare, am decis astăzi (joi, n.r.) să permitem comercializarea acelor produse care se află încă pe rafturile magazinelor din România şi care, fiind fabricate înainte de 1 ianuarie 2024, nu poartă acel logo al SGR-ului. Producătorii ar fi fost puşi în situaţia în care să retragă de pe rafturi acele băuturi însă, în situaţia în care ele se află în termenul de valabilitate - şi aş menţiona băuturile spirtoase şi vinurile care se pot comercializa ani de zile după data fabricaţiei - noi am considerat că nu este necesar un astfel de efort. Retragerea acelor produse de pe rafturi, reetichetarea lor la punctul de fabricaţie, ar fi fost o chestiune costisitoare şi nu dorim în niciun fel prin Sistemul Garanţie-Returnare să aducem atingere mediului de afaceri, fie că discutăm despre producători, fie că discutăm despre comercianţi”, a adăugat ministrul Mediului.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din harghita

-
-

11:18

Numărul prestatorilor casnici din Harghita rămâne scăzut

În județul Harghita, numărul persoanelor care s-au înregistrat pe platforma destinată tichetele de activități casnice este în continuare redus, conform datelor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Harghita. Doar 38 de persoane fizice și 2 persoane juridice au finalizat procesul de înregistrare, iar la sfârșitul lunii trecute existau 30 de prestatori activi. Pe lângă acestea, beneficiarii au achiziționat 4.716 tichete de activități casnice, dintre care 3.340 au
Image Description

11:01

Duminică, la Miercurea-Ciuc:Eveniment special organizat pe strada Harghita, în zona industrială

După aproximativ doi ani de lucrări, săptămâna trecută a fost făcută recepţia oficială a străzii Harghita, porţiunea din zona industrială, iar acest moment va fi marcat de către Primăria Miercurea-Ciuc printr-un „picnic”, cum a fost intitulat. Korodi Attila, primarul municipiului, afirma în cadrul unei conferinţe de presă că duminică se va face un „picnic al comunităţii (…) o mică sărbătoare pentru antreprenorii, pentru companiile care activează în zona industrială vest,
Image Description

10:52

Consiliul Județean Harghita aprobă sume importante pentru dezvoltarea localităților

Consiliul Județean Harghita a aprobat, în ședința ordinară de marți, alocarea a 4.049.900 lei către localitățile cu populație preponderent românească. Fondurile provin dintr-o cotă de 6% din impozitul pe venit pentru anul 2025, conform informatiahr.ro. Municipiul Toplița va beneficia de o sumă totală de 1.300.000 lei, dintre care 1.239.000 lei sunt alocați pentru proiectul „Înfiițare rețea de distribuție gaze naturale”, iar 61.000 lei pentru „Reabilitare centrală termică cartier Cerbul și schimbare
Image Description

10:34

Ramnicu Valcea a găzduit Campionatul Național de Karate Shotokan

La sfârșitul săptămânii trecute, Ramnicu Valcea a organizat Campionatul Național de Karate Shotokan, un eveniment de amploare la care au participat aproape o mie de sportivi. Conform informațiilor publicate pe site-ul informatiahr.ro, printre cluburile participante s-a numărat și CS Shodan Toplita, care a obținut rezultate remarcabile. Sportivii de la CS Shodan Toplita au reușit să câștige 3 titluri naționale și au înregistrat nu mai puțin de 18 clasări pe podium. Elena
Image Description

20:16

Incendiu la o hala de productie din Odorheiu Secuiesc

Un incendiu a izbucnit marți la un utilaj dintr-o hala de producție a metalelor neferoase, situată pe strada Nicolae Bălcescu în municipiul Odorheiu Secuiesc. Potrivit ISU "Oltul" Harghita, pompierii de la Detașamentul Odorheiu Secuiesc au intervenit rapid cu două autospeciale pentru stingerea incendiului. Flăcările s-au extins la întreaga cabină a macaralei, aflată la aproximativ 5 metri de sol, fixată pe o grindă de beton. Intervenția a fost eficientă, iar incendiul a
Image Description

Recente din Romania

-
-

20:57

- Nationale - Sindicaliștii din administrația locală protestează, de luni, față de măsurile fiscale: „Cea mai severă lovitură din ultimii 35 de ani”

Membrii sindicatelor afiliate Uniunii Forţa Legii din administraţia publică locală vor declanşa un protest pe durată nedeterminată începând de luni, 1 septembrie, funcţionarii urmând să fie prezenţi la serviciu dar fără să lucreze cu publicul. „Uniunea Sindicatelor Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual Forţa Legii, reprezentativă pe sectorul Administraţie publică, afiliată la Confederaţia Sindicală Naţională Meridian, anunţă declanşarea unui protest pe durată nelimitată începând de luni, 1 septembrie 2025, ora 9.00,
Image Description

20:57

- Externe - Saloanele de înfrumusețare clandestine din Afganistan, vânate de talibani. Femeile au termen de o lună să le închidă

Talibanii au emis un ordin prin care vizează saloanele de înfrumusețare clandestine care funcționează în secret în Afganistan, avertizând femeile care le conduc că au la dispoziție o lună pentru a le închide, în caz contrar riscând arestarea. Oficial, toate saloanele de înfrumusețare au fost închise de către talibani în august 2023, ceea ce a dus la închiderea a 12.000 de afaceri și la pierderea a peste 50.000 de locuri
Image Description

20:54

- Gorj - Bolojan vrea să desființeze și funcțiile de viceprimar

În cadrul Consiliului Național Tripartit, ședință care a avut loc la Guvern, sindicaliștii de la Sidicatul Național Forța Legii l-au întrebat pe Ilie Bolojan despre propunerea lansată de Ministerul Dezvoltării pentru desființarea funcției de viceprimar. Premierul le-a explicat că sunt discuții în acest sens, iar eliminarea viceprimarilor ar putea intra în vigoare din 2027, cu efecte pentru mandatul următor. ”Ședința de vineri a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social (CNT),
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
harghita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul harghita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete