O învățătoare de 19 ani a obținut cea mai mare notă din București la Definitivat: „Am primit critici de la părinți. La început e greu”
Inapoi

O învățătoare de 19 ani a obținut cea mai mare notă din București la Definitivat: „Am primit critici de la părinți. La început e greu”

Postat pe 24 Jul 2025

Update cu 2 săptămâni în urmă

Timp de citire: 14 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
„Generațiile se schimbă, iar profesorul trebuie să schimbe și el modul de predare”, a subliniat o tânără de 19 ani care a obținut cea mai mare notă printre învățătorii care au susținut în acest an examenul de definitivat în București, într-un interviu acordat Digi24.ro. În ultimul an, printre cursurile de la facultate și pregătirea pentru examen, Alexia Șerban a preluat o clasă pregătitoare de la o școală gimnazială de renume din Capitală. Tânăra a relatat pentru Digi24.ro de ce bariere s-a lovit în primul an de învățământ, dar a dat și mai multe sfaturi pentru persoanele care și-ar dori să devină profesori. Alexia Șerban a obținut cea mai mare notă - 9.82 - dintre învățătorii care au dat în acest an examenul de definitivat în București. Anul trecut, Alexia Șerban a obținut a șasea cea mai mare notă din București - 9.49 - la examenul de titularizare. Tânăra învățătoare a intrat în sistemul educațional în urmă cu un an, după ce a finalizat cursurile unui liceu pedagogic din Craiova. Nota obținută la examenul de titularizare a ajutat-o să preia o clasă pregătitoare la o școală gimnazială de renume din Capitală. Alexia Șerban a ales învățământul pentru că îi place să lucreze cu copiii și și-a propus să îi ajute, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal, după cum a relatat chiar ea în interviul acordat Digi24.ro. CITEȘTE ȘI: Cum putem trata un fenomen grav din Educație. Învățătoare: „Câți copii, atâtea povești. Trebuie să simți ceva, nu merge altfel” „Sunt tânără și știu că i-aș ajuta foarte mult venind cu metode moderne față de cele tradiționale pe care încercăm încet-încet să le mai schimbăm, pentru că generațiile care vin din urmă sunt destul de greu de descifrat, vin cu foarte multe povești și cred că un profesor tânăr care se interesează de fiecare dată când apare ceva nou în învățământ i-ar atrage mai mult pe elevi”, a spus Alexia Șerban în interviul acordat Digi24.ro. Alexia Șerban a povestit, în interviul acordat Digi24.ro, că a observat o deschidere din partea colegilor din cancelarie încă din primul an petrecut în învățământ. „Dacă întrebam ceva, mereu primeam răspuns. Am avut noroc să fiu într-un mediu sănătos din acest punct de vedere. (n.r. Colegii) Mi-au spus cu ce s-au confruntat la rândul lor în sistemul de învățământ la început și chiar de la fiecare am rămas cu câte ceva”, a adăugat tânăra învățătoare. Ea a menționat, însă, că părinții copiilor din clasa la care predă „au fost foarte speriați” atunci când au cunoscut-o, pentru că nu au avut încredere în capacitatea ei de a preda. „Probabil nu conștientizau că am și eu la rândul meu niște studii, că liceul pedagogic chiar te pregătește pentru această meserie. Sunt examene prin care treci și nu sunt cele mai ușoare. Am primit, într-adevăr, critici de la părinți, dar, între timp, acum, la finalul anului, chiar sunt foarte recunoscători că mă au. La început e foarte greu, dar trebuie să fii puternic”, a punctat Alexia Șerban. În paralel cu orele susținute la clasa pregătitoare, în primul ei an de învățământ, Alexia Șerban a mai fost nevoită, pe de-o parte, să meargă la facultate (fiind anul I la Facultatea de Litere a Universității din București), dar și să se pregătească pentru examenul de definitivat. „Cadrele didactice, la fel ca doctorii, învață toată viața pentru că ne modelăm în funcție de generație. În funcție de copil apar foarte multe metode și trebuie să fim la curent cu tot ceea ce înseamnă pedagogie. Acesta este motivul pentru care sunt atât de dedicată acestei meserii, iar pregătirea pentru examenul de definitivat nu a fost o greutate pentru mine”, a mai menționat tânăra învățătoare. Însă tânăra s-a lovit de mai multe bariere care încă există în sistemul educațional din România, principala fiind lipsa posturilor deschise pentru tineri. Alexia Șerban a finalizat un liceu pedagogic în Craiova, oraș unde, după cum a explicat ea, „sunt foarte puține posturi titularizabile”. „Am avut de ales între a prelua un post în provincie, la țară, sau să plec din oraș și să vin în București. Cunosc colegi care au luat 10 la examenul de titularizare și nu au prins post în Craiova și au fost nevoiți să predea în mediul rural”, a explicat tânăra. Ea a refuzat să predea în mediul rural pentru că, pe de-o parte, și-a dorit să își continue studiile într-un centru universitar, dar și pentru că i s-a părut complicat din punct de vedere logistic, în ideea în care nu își permitea să facă „naveta” în fiecare zi către o școală din mediul rural. În ceea ce privește examenul de definitivat, Alexia Șerban a menționat că e „frustrant” că trebuie să înveți lucruri pe care un învățător nu le predă la clasă. „De exemplu, la literatură ni s-a cerut să scriem un eseu despre -Moara cu Noroc- a lui Ioan Slavici, dar eu nu ajung să predau nici la clasa a IV-a această operă. Chiar și la probleme la matematică, nu sunt toate până în clasa a IV-a, am avut de exemplu probleme de geometrie de clasa a VII-a sau a VIII-a. Trebuie să știi mai mult decât ce predai, dar cred că examenul ar trebui să se axeze mai mult pe programa de gimnaziu”, a menționat învățătoarea. O altă barieră de care Alexia Șerban s-a lovit încă din primul an de învățământ a fost birocrația. „Sunt foarte multe acte de făcut, și la începutul anului, dar și la sfârșitul anului. Când îmi mai cerea de la secretariat încă un document, eram -vai, încă unul!-, oarecum nu mai aveam timp să mă pregătesc. M-am confruntat cu lipsa timpului, dar m-am bazat pe ceea ce știu eu să fac cel mai bine, anume să predau”, a subliniat Alexia Șerban în interviul acordat Digi24.ro. Alexia Șerban a menționat că un profesor ar trebui să fie „înțelegător” cu copiii și că trebuie să caute întotdeauna noi metode de predare. „Nu toți copiii au același stil de învățare și încercăm să găsim noi stiluri ca să îi includem pe toți. Nu trebuie să ne axăm doar pe copiii pe care îi vedem drept cei mai buni din clasă. Nu trebuie lăsat niciun copil deoparte pentru că, așa cum este în viață, unii se descurcă la ceva, alții la altceva, dar chiar și dacă nu excelează trebuie să păstreze un nivel mediu”, a adăugat tânăra învățătoare. Deși au trecut mai puțin de 10 ani de când a terminat și ea la rândul ei școala primară, Alexia Șerban a observat diferențe majore în ceea ce privește abordarea profesorilor din prezent față de perioada în care a fost elevă. „Sunt multe modalități prin care poți să înveți mai ușor, iar copilul înțelege mult mai bine. Ecranele îi ajută foarte mult pe copii, se uită la diverse desene - de exemplu un desen care îi învață diverse lucruri despre viață, despre baterii, despre energia electrică și alte teme. Acum copiii, dar și cadrele didactice, se pot folosi de internet. Disciplinele sunt integrate, de exemplu matematica. Predai matematică, dar mai atingi și noțiuni legate de științe, iar copilul poate face legături și învăța logic, ceea ce este cu mult mai bine față de clasicul -predai lecția la școală, iar copilul se duce acasă și o tocește-”, a mai precizat tânăra. Alexia Șerban a mai subliniat în interviul acordat Digi24.ro că „generațiile se schimbă” și că, în paralel, profesorul „trebuie să schimbe și el stilul de învățare, de predare, evaluare”. Tânăra i-a sfătuit pe absolvenții de facultate sau licee pedagogice care se pregătesc pentru examene - de titularizare sau definitivat - să învețe să își gestioneze emoțiile. În același timp, ar trebui să se pregătească din timp.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din harghita

-
-

11:18

Numărul prestatorilor casnici din Harghita rămâne scăzut

În județul Harghita, numărul persoanelor care s-au înregistrat pe platforma destinată tichetele de activități casnice este în continuare redus, conform datelor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Harghita. Doar 38 de persoane fizice și 2 persoane juridice au finalizat procesul de înregistrare, iar la sfârșitul lunii trecute existau 30 de prestatori activi. Pe lângă acestea, beneficiarii au achiziționat 4.716 tichete de activități casnice, dintre care 3.340 au
Image Description

11:01

Duminică, la Miercurea-Ciuc:Eveniment special organizat pe strada Harghita, în zona industrială

După aproximativ doi ani de lucrări, săptămâna trecută a fost făcută recepţia oficială a străzii Harghita, porţiunea din zona industrială, iar acest moment va fi marcat de către Primăria Miercurea-Ciuc printr-un „picnic”, cum a fost intitulat. Korodi Attila, primarul municipiului, afirma în cadrul unei conferinţe de presă că duminică se va face un „picnic al comunităţii (…) o mică sărbătoare pentru antreprenorii, pentru companiile care activează în zona industrială vest,
Image Description

10:52

Consiliul Județean Harghita aprobă sume importante pentru dezvoltarea localităților

Consiliul Județean Harghita a aprobat, în ședința ordinară de marți, alocarea a 4.049.900 lei către localitățile cu populație preponderent românească. Fondurile provin dintr-o cotă de 6% din impozitul pe venit pentru anul 2025, conform informatiahr.ro. Municipiul Toplița va beneficia de o sumă totală de 1.300.000 lei, dintre care 1.239.000 lei sunt alocați pentru proiectul „Înfiițare rețea de distribuție gaze naturale”, iar 61.000 lei pentru „Reabilitare centrală termică cartier Cerbul și schimbare
Image Description

10:34

Ramnicu Valcea a găzduit Campionatul Național de Karate Shotokan

La sfârșitul săptămânii trecute, Ramnicu Valcea a organizat Campionatul Național de Karate Shotokan, un eveniment de amploare la care au participat aproape o mie de sportivi. Conform informațiilor publicate pe site-ul informatiahr.ro, printre cluburile participante s-a numărat și CS Shodan Toplita, care a obținut rezultate remarcabile. Sportivii de la CS Shodan Toplita au reușit să câștige 3 titluri naționale și au înregistrat nu mai puțin de 18 clasări pe podium. Elena
Image Description

20:16

Incendiu la o hala de productie din Odorheiu Secuiesc

Un incendiu a izbucnit marți la un utilaj dintr-o hala de producție a metalelor neferoase, situată pe strada Nicolae Bălcescu în municipiul Odorheiu Secuiesc. Potrivit ISU "Oltul" Harghita, pompierii de la Detașamentul Odorheiu Secuiesc au intervenit rapid cu două autospeciale pentru stingerea incendiului. Flăcările s-au extins la întreaga cabină a macaralei, aflată la aproximativ 5 metri de sol, fixată pe o grindă de beton. Intervenția a fost eficientă, iar incendiul a
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:17

- Dambovita - Amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost redeschis publicului

Amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, unul dintre cele mai importante monumente ale patrimoniului naţional, a fost redeschis publicului, după finalizarea lucrărilor de conservare și restaurare, a anunțat, vineri, Consiliul Județean Hunedoara. „Intenţia noastră a fost aceea de a conserva ruina şi de a permite vizitatorilor, de aici înainte, să o perceapă, să o viziteze, să aibă experienţa acestui spaţiu aşa cum a fost timp de 100 de ani.
Image Description

21:15

- Constanta - Șefii judecătoriilor din Constanța și Tulcea, mesaj FERM în urma atacurilor la imaginea publică a sistemului de justiţie! Iată ce spun magistrații

Printre magistrații în cauză se află, președintele Judecătoriei Constanţa, judecător Adrian Ionescu (foto), președintele Judecătoriei Hârşova, judecător Alina-Isabela Stănescu, președintele Judecătoriei Mangalia, judecător Florentin Mircea Panait, președintele Judecătoriei Medgidia, Geilan Ibraim, președintele Judecătoriei Tulcea, judecător Camelia-Daniela Stan, și președintele Judecătoriei Măcin, judecător Corina-Andreea Buzilă. Președinții judecătoriilor atrag atenţia asupra faptului că poziţiile exprimate în ultima perioadă de mass media, mediul politic, chiar şi de funcţionari ai statului prin care se
Image Description

21:12

- Botosani - O bijuterie arhitecturală de peste 100 de ani, cu 23 de dormitoare și cinci băi, din Botoșani, scoasă din nou la vânzare

Unul dintre cele mai frumoase conace din judetul Botosani, Conacul Alexandrescu din localitatea Guranda, este scos la vanzare din nou. Conacul este promovat pe piata imobiliara internationala de catre Sotheby’s International Realty. Conacul are 23 de camere, 5 bai si o larga retea de pivnite si tuneluri subterane. Cladirea apartine acum unui om de afaceri din Bucuresti. Acum prețul este oferit la cerere, dar ultima dată când a fost scos
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
harghita WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul harghita
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete